Plouând

Ascult ploaia ca și cum ar fi un poem de dragoste. Azi, în timp ce lumea invocă omătul și imacularea, mă gândesc că stropii aceștia de ploaie n-ar cădea dacă n-ar fi existat cândva o iluzie. Născută din scorbura năpăstuită a firii.

Viu

Afară e mult prea întuneric. Lumina neonului bate în geam, trezind licăriri surde prin ramuri caline. Singură Crăciunița pervazului meu amintește de rostul viu al îndulcind-așteptării.